Blog Page

... imaginea iconică a Câmpulungului. Simbolul unui oraș tocmai se născuse: mănăstirea Negru-Vodă.

Într-un spaţiu muntean, de mereu repetată spiritualitate, valorile născute în obişnuinţe de frumos, au creat, de jur-împrejur, înnobilări peste tot locul şi pe toate cele.

Într-o lume în care poeții pitrocesc un aşa zis limbaj postmodernist, de peste treizeci de ani, poezia pierde din ce în ce mai mult legătura cu cititorii.

Legenda ne povestește că, într-un început de toamnă călduros și blând, cândva aproape de jumătatea anilor ‘60, un locuitor un pic mai în etate al Mățăului a coborât până în Târg, având niscaiva drumuri de făcut.

Bucureşteni, prin naştere, dar cu bunicii câmpulungeni, avem sufletul împărţit egal între aceste două locuri fără de care nu putem trăi.

Câmpulung, considerat de istorici primul oraş medieval din Ţara Românească.

Iubesc Câmpulungul, cu pământ, cu cer, cu asfalt, cu biserici, cu blocuri, cu cruci vechi de piatră, cu fabrici, cu parcuri, cu clopote, cu cimitir, cu lumini, cu ploaie, cu ierni, cu flori, cu panseluțe, cu soare, cu castani, tei, cireși și nuci laolaltă, cu oameni, cu poezii, cu dansuri și cântece deopotrivă… și cu toți primarii lui, indiferent dacă au fost, sunt, sau nu, pe placul cârcotașilor tradiționali.

Niște oameni buni au ALES să își unească forțele pentru a încerca să restituie Mușcelului din sufletul său rupt în bucăți și aruncat pe te miri unde, spiritualitate și cultură, istorie și tradiții, religie și artă, prin editarea acestei reviste ”Suflet Mușcelean”.