de Carmen-Victoria BÂRLOIU
Esența imaterială – muritoare sau nemuritoare – a unei persoane sau lucru viu! Aceasta este definiția – mai mult sau mai puțin tehnică, seacă, din DEX, a… SUFLETULUI.
Vă propunem o întâlnire de suflet și cum poate fi aceasta (întâlnirea), mai ales când este vorba de Mușcel, decât susținută cu ceva legat de spiritualitate.
Niște oameni buni au ALES – și nu folosesc întâmplător termenul ”ales”- să își unească forțele pentru a încerca să restituie Mușcelului din sufletul său rupt în bucăți și aruncat pe te miri unde, spiritualitate și cultură, istorie și tradiții, religie și artă, prin editarea acestei reviste ”Suflet Mușcelean”.
Fiecare dintre ei a făcut și mai poate face în continuare, personal sau prin alte asociații, toate acestea, dar… s-au gândit că împreună, spirite asemănătoare, pot face mai mult. E ca atunci când fiecare se roagă acasă, la icoana sa, cu rugăciunea personală, care este respirația sufletului, dar merge și la biserică, acolo unde ne rugăm împreună, acolo unde se creează o altă energie și forță, unde spiritualitatea este privilegiul celor care caută calea…
Să nu uităm că rezistența prin credință a fost cea care a ținut de-a lungul timpului această țară! Să ne aducem aminte și de proverbul românesc: Unde-s mulți, puterea crește! Când spun asta mă gândesc la o fotografie din volumul ”CHIPURI DE ODINIOARĂ DIN MUȘCEL” de Adrian Săvoiu, (regretatul) Gheorghe CHIȚA și Ioan Crăciun, o imagine de la banchetul primarilor din județul Mușcel la serbările jubiliare prilejuite de împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui CAROL I – o carte poștală din 1906, în care pe aleea centrală, pietonala de azi de pe bulevard, în picioare, de-o parte si de alta a unei mese luuungi, făloasă nevoie mare, toată puterea administrativă a Mușcelului. Căutați de vedeți… Când un prieten mi-a reamintit de acestă fotografie, primul lucru care mi-a venit în minte a fost: atunci ora exactă se dădea din Mușcel! Acei primari, impuneau, transmiteau forță și siguranță, pentru că erau laolată!
Suflet Mușcelean nu însemnă numai cei care au ales să înființeze Asociația. Înseamnă și fiecare dintre dumneavoastră. Nu ne-am propus să facem ceva exclusivist. Dimpotrivă! Sunteți așteptați să vă implicați – personal, activ! Alegeți fiecare CUM vreți să vă implicați – fie cu o idee, poate un articol pentru revistă sau, pur și simplu cu un sprijin financiar, fie cu un proiect care simțiți că poate fi o viitoare cărămidă la templul educației acestei generații ușor debusolată, fie o frântură din timpul atât de prețios pentru fiecare dintre noi, participând la acțiunile pe care ni le propunem a le face… să dăm o mână de ajutor aceluia de-i în nevoie – să susținem un copil ofan, un bătrân singur și neputincios sau să premiem performanța, pe toate palierele ei.
Trăitori și cârcorași în fața televizorului, ne cam lipsește spiritul civic, nouă ca nație. Și acesta ar trebui cultivat în familie, prin puterea exemplului. A face bine este datoria morală a fiecăruia dintre noi… iar dacă avem aceleași ”porniri”, aceleași idealuri, până la urmă vom găsi împreună posibilități de a-i ajuta și pe cei din jurul nostru. Așa ne învață și religia noastră creștină, așa am fost (sau așa ar trebuit să fim!) educați de către părinți.
Nu puține sunt discuțiile care încep sau se termină cu o consolare amară de ”Asta e, merge și așa!” și acceptăm pur și simplu ce se întâmplă pentru că nu știm CUM putem schimba ceva, de multe ori nu știm CĂ PUTEM schimba și mai ales NU CREDEM că putem schimba ceva în jurul nostru. Spiritul civic și încrederea că orice om poate face o diferență în comunitatea lui, mai ales dacă este pus împreună cu alți oameni preocupați de aceleași lucruri, se ÎNVAȚĂ prin implicare!
Experiența ultimilor ani mi-a arătat că ține de noi să facem o schimbare, că există resurse (materiale, finaciare, morale) și disponibilitate de a ”construi”. Este nevoie doar de curaj și spirit organizatoric ca să punem în mișcare angrenajul și să nu așteptăm totul de la alții. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a lua inițiativa și de a trece la acțiune. Nu mai e timpul lui ”merge și așa”.
Poate faceți parte din grupuri sociale diferite, cu siguranță profesii, chiar culturi diferite, care nu se armonizează întotdeauna firesc în viața de zi cu zi. Noi ne dorim să devenim un punct de legătură. Spunem mereu, cel puțin generația tânară, că vrem o țară ca afară! Alții, mai conservatori, revin cu sloganul – nu ne vindem țara! De fapt, cu toții, vrem doar civilizație și să fim respectați. Și mai vrem să ne păstram identitatea! Într-o societate cu o structură destul de șubredă cum e a noastră, cu verticalitate îndoielnică, avem nevoie de promovarea valorilor autentice.
O mare parte a oamenilor simpli din neamul acesta e cea care ține țara în spate: vorba poetului: ”muncește, se închină și există!” Lupta în momentul de față e ca cei sufletiști și curajoși, care pot să-și asume normalitatea, să-i înlăture pe cei corupți. Știți cum este la mare: mizeria, putregaiul, algele moarte, murdăria, plutesc deasupra, miros urât și dau o priveliște de ansamblu deplorabilă. Dar marea nu e așa; e apă limpede multă și plină de viață, trebuie numai înlăturată mizeria ca marea să poată respira.
Copiii de azi cunosc super-eroii americani, dar e foarte posibil să nu le fi spus nimeni că tineri ca ei, acum 100 de ani (că abia am sărbătorit centenarul!) sau… 30 de ani (de la Revoluția de la Timișoara), au murit pentru un ideal și că acei tineri pot fi numiți fără teamă – EROI. Fără prefixul super! Soluția este una singură (dincolo de scenarită, implicații politice și jocuri de culise!): să refacem forța morală a acestui popor! Cum? Prin spiritualitate și cultură! Mușcelul, cu oamenii lui de valoare, este o mină de aur aruncată parcă în uitare. Este o datorie morală să o restituim!
Cam asta își propun oamenii frumoși de la Suflet Mușcelean.
Ar fi multe de spus despre ei, dar vă lăsăm în smerenia lor, să-i descoperiți și să fiți parte din faptele viitorului.
Pornim la drum în primul număr al Revistei având catalizator personalitatea lui Negru Vodă – piatră de hotar și zălog de istorie al acestor pământuri.
Și nu ezitați a face parte din spiritul și sufletul locului acesta!
Adânc grăit-a părintele Hrisostom Filipescu: ”Trecem prin viață cu tălpile sufletului prin foc ca să învățăm să mergem pe apă. Povestea vieții fiecăruia dintre noi poate deveni oricând povestea vieții unui sfânt. Pentru că orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor. De noi depinde ce scriem acolo.”
