…ştiu că în mintea mea sunt nişte versuri care trebuie scrise. Uneori îl simt ca pe un gol imens, pe care am învăţat să îl umplu trăind.”
Liviu MĂȚĂOANU
am privit îndelung spre mare / din vârful muntelui mi-am
am privit îndelung spre mare / din vârful muntelui mi-am imaginat-o largă şi neagră / parcă întotdeauna şi dintotdeauna priveam asta în vis / era chiar o poveste care spunea
că de pe vârful roşu se vede marea / dacă priveşti
când este senin;
lacul se numea iezer;
era uşor pentru ca totul era scris dinainte;
lacul iezer este şi acum limpede ca diamantul / am cu mine o fată am urcat acolo să ne spunem jurăminte / aveam
mulți prieteni care urcaseră pe scara cerului / se vopseau
la păr şi urcau treptele imaginare / eu le desenam pentru ei înainte / dar ei nu înţelegeau numărătoarea;
deşi ziceau că da / da / e bine;
în toate orele libere / examinam
cu lupa statuile vivante;
uneori le vorbeam fără să ştiu
despre tot felul de arhitecturi / de pe
alte pământuri / nişte dansatori
veneau să-mi întărească cele spuse.
tocmai le scriam pe ziduri litere pătrăţoase
o scriere pătrată pe care o umpleam
cu un galben-lămâie;
pentru un singur sărut construisem
o colivie într-un bol cu apă
în care îl pusesem pe cleo / peştişorul
de aur / să nu cumva să viseze ceva
fiare sălbatice / care să ne muşte.
pe fiecare piatră din zidul acesta
scrie cu litere aurii „down” / puştii
ăştia îşi arată respectul
în fiecare dimineaţă la ora 8.
până la ora opt şi opt minute îi strigăm
le facem cu mâna / îi mângâiem.
de pe podul de peste râul târgului / arcuit ca un toc de fereastră
de la cluny / privesc apa şi calea ferată şi parcul
privesc oraşul vechi şi oraşul nou / adulmec lung actorii din
următoarea piesă de teatru.
am pus 68 de accente pe acest cuvânt / şaizeci şi opt de idei.
da-da.
