Radu Negru Vodă, între tradiţie şi realitate istorică

de Claudiu NEAGOE

„Dosarul” lui Negru Vodă rămâne încă deschis…

De la început trebuie să precizăm faptul că nu putem vorbi despre Negru Vodă, decât în strânsă legătură cu procesul istoric care a stat la baza genezei statului medieval Ţara Românească. Or, cu privire la modul în care s-a constituit Ţara Românească, părerile istoricilor au fost şi rămân, încă, împărţite, unii optând pentru teoria „descălecatului”, alţii pentru teoria „întemeierii”.

De pildă, istorici precum, A. D. Xenopol, Ion Conea, Ştefan Pascu, Neagu Djuvara, Ovidiu Pecican, pornind de la acel pasaj din Letopiseţul Cantacuzinesc (cronică redactată la mijlocul secolului al XVII-lea), referitor la Negru-Vodă, au îmbrăţişat teoria „descălecatului”. În schimb, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Constantin C. Giurescu, Petre P. Panaitescu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Stoicescu şi Ştefan Ştefănescu au contestat această teorie, considerând „întemeierea” Ţării Româneşti un proces intern, care s-a tradus prin „reunirea” sub o singură stăpânire românească, a diferitelor formaţiuni prestatale (numite în sursele medievale cnezate şi voievodate) din dreapta şi din stânga Oltului. Până la urmă, emigrările de populaţie transilvăneană (maghiară, românească şi săsească) la sud de Carpaţi n-au făcut altceva decât să grăbească procesul de „unificare” al formaţiunilor prestatale româneşti de la sud de Carpaţi.

Primele mărturii istorice despre Negru Vodă

Cei mai mulţi istorici consideră că Negru Vodă a fost mai degrabă un personaj de legendă, nicidecum unul istoric. Totuşi, dacă ar fi acceptat ca personaj real, numele său nu ar trebui perceput ca nume voievodal şi cu atât mai puţin ca nume de botez. După unii istorici, acest cognomen, dat de autohtoni unui conducător militar (voievod), venit la sud de Carpaţi, la finele veacului al XIII-lea, ar face referire la tenul mai negricios al acestuia, fapt care ar trăda originea sa cumană (asiatică).

Cele mai vechi atestări documentare ale lui Negru Vodă le găsim în două documente de cancelarie, unul emis în prima domnie a lui Mircea Ciobanul (1545-1552), mai precis la 3 mai 1549, iar altul emis în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), respectiv la data de 8 ianuarie 1569. La începutul veacului al XVII-lea, în Cronica ragusanului Giacomo di Pietro Luccari, datând din anul 1605, se vorbea de „Negro Voevoda di natione Ungaro”, iar la mijlocul aceluiaşi secol versiunea arabă a Letopiseţului Ţării Prima pagină a Letopiseţului Româneşti pomenea de „Ankro-voievod”, care însemna, în limba românilor, „Negru-voievod”. Cam în aceeaşi perioadă, mai precis în 1657, cu ocazia unei începutul secolului al XVIII-lea
vizite făcută la Câmpulung, călătorul sirian Paul de Alep afla de la saşii
Manuscrise, ms. 180) câmpulungeni o tradiţie despre cel mai vechi conducător al oraşului, numit de înaintaşii acestora „Domnul cel negru” (în arabă „Nãkrũ Fuwifũda”).

Despre numele de botez al lui Negru Vodă: Radu

După unii istorici (Pavel Chihaia, Matei Cazacu, Dan Ioan Mureşan), numele de botez adoptat de Negru Vodă, respectiv Radu (de la cuvântul slav Rad, care înseamnă „veselul”) relevă faptul că acest conducător venit de dincolo de Carpaţi, de la Făgăraş, a adoptat confesiunea ortodoxă.

Cea mai veche consemnare a numelui de botez, Radu, o găsim într-o transcriere sau „transupt” (transuptum) a unui act de întărire mai vechi, datând după cât se pare din vremea lui Nicolae Alexandru voievod, într-o carte de întărire de la Gavriil Movilă (13 noiembrie 1618). Aici se pomeneşte, pentru prima oară, de „Radul Negru voievod”. Tot din vremea lui Gavriil Movilă, domn al Ţării Româneşti (1618-1620), ar data şi cel mai vechi pomelnic al mănăstirii Câmpulung (zisă a lui „Negru Vodă”, cel mai probabil începând cu domnia lui Matei Basarab), scris pe lemn. Acesta însă a fost distrus în urma cutremurului din anul 1628, care a dărâmat, până la temelie, vechea biserică voievodală (ctitorită în jurul anului 1345 de primii Basarabi). În acest vechi pomelnic apăreau menţionaţi, în fruntea şirului de ctitori, „Radul voevod Negrul şi Anna doamna”. Numele dublu de Radu Negru avea să fie consemnat şi în alte două variante târzii ale acestui pomelnic distrus la cutremurul din 1628, respectiv cel realizat între anii 1758-1761, dar al cărui autor nu-l cunoaştem, şi cel întocmit între anii 1826-1831 de către ieromonahul Filaret Apamias Beldiman, egumenul mănăstirii Câmpulung, între anii 1813-1832 (Spiridon Cristocea). Demn de semnalat aici mai este faptul că numele lui Radu Negru vodă, sub forma „Radul Njegu Voda”, apare şi în Cronica franciscanilor de la 1764, redactată de Blasius Kleiner, foarte probabil un membru al micii comunităţi catolice din Câmpulung.

Cine a fost, totuşi, Negru Vodă?

Unii l-au identificat pe Negru Vodă cu Thocomer sau Tihomir (Neagu Djuvara), alţii cu Basarab I (Ştefan Ştefănescu), iar mai recent cu un voievod care s-ar fi înrudit cu primii Basarabi (Denis Căprăroiu). Dacă am accepta prima variantă am trage imediat concluzia că Negru Vodă a fost cuman. După cum bine se ştie astăzi, antroponimul Thocomer (atestat prima oară într-o diplomă regală maghiară din 26 noiembrie 1332), cu toate formele sale vehiculate în istoriografia noastră, Tok-Temür = „Fier tare” (Aurel Decei), Toq-Tamer = „Fier călit” (Radu Şt. Vergatti) sau Totomer (Maria Holban). La fel de interesantă ni se pare traducerea latinescului Thocomerii cu slavul Tihomir („cel ce aduce pacea”), făcută de editorii vol. I, Documenta Romaniae Historica, D. Relaţii între Ţările Române, Bucureşti, 1977 (Domniţa Tomescu). În ceea ce priveşte aşa numita identitate Negru Vodă – Basarab I, manifestăm mari rezerve.

Unii l-au identificat pe Negru Vodă cu Thocomer sau Tihomir (Neagu Djuvara), alţii cu Basarab I (Ştefan Ştefănescu), iar mai recent cu un voievod care s-ar fi înrudit cu primii Basarabi (Denis Căprăroiu). Dacă am accepta prima variantă am trage imediat concluzia că Negru Vodă a fost cuman. După cum bine se ştie astăzi, antroponimul Thocomer (atestat prima oară într-o diplomă regală maghiară din 26 noiembrie 1332), cu toate formele sale vehiculate în istoriografia noastră, Tok-Temür = „Fier tare” (Aurel Decei), Toq-Tamer = „Fier călit” (Radu Şt. Vergatti) sau Totomer (Maria Holban). La fel de interesantă ni se pare traducerea latinescului Thocomerii cu slavul Tihomir („cel ce aduce pacea”), făcută de editorii vol. I, Documenta Romaniae Historica, D. Relaţii între Ţările Române, Bucureşti, 1977 (Domniţa Tomescu). În ceea ce priveşte aşa numita identitate Negru Vodă – Basarab I, manifestăm mari rezerve.

Revenind la presupusa „alianţă matrimonială” încheiată între Negru Vodă şi Thocomer, aducem în atenţia publicului larg şi a specialiştilor, bineînţeles, trei documente care atestă faptul că Nicolae Alexandru a fost fiul lui Basarab voievod, precum şi nepotul lui Radu Negru voievod (13 noiembrie 1618, 20 aprilie 1714 şi 20 iunie 1745).

În loc de concluzie

Lăsând de-o parte opiniile istoricilor, teoriile mai mult sau mai puţin întemeiate, sursele istorice relevante sau îndoielnice, un lucru rămâne cert: „dosarul” lui Negru Vodă rămâne încă deschis.